Zelenski se așteaptă ca Ucraina să fie integrată în UE în doi ani, iar în NATO, după victoria în războiul cu Rusia

Zelenski se așteaptă ca Ucraina să fie integrată în UE în doi ani, iar în NATO, după victoria în războiul cu Rusia
Sursa FOTO: ceeep.mil.pe
Publicat: 11/02/2023, 16:42
Actualizat: 11/02/2023, 18:29

Președintele Ucrainei exclude varianta unei negocieri cu Rusia. Volodimir Zelenski vrea ca, în urma câștigării războiului contra Rusiei, Ucraina să adere la NATO și în doi ani la UE, conform declarației sale de la summit-ul dedicat investițiilor, organizat de JP Morgan, scrie La Repubblica.

„Astăzi există niște pesimiști printre liderii mondiali care cred că Ucraina are nevoie de 10 ani pentru a deveni membră a UE, dar mai ales ne cunosc și uneori chiar se tem de spiritul nostru, de energia noastră.

Prin urmare, vedem că putem fi în UE în doi ani și că sunt necesare garanții de securitate”, a declarat Zelenski.

Un alt obiectiv asumat de Zelenski față de poporul său este aderarea Ucrainei la NATO:

„Credem că vom fi în NATO înainte ca toți liderii să decidă că pachetul nostru de garanții de securitate este cel corect. Pentru că ei iau decizii încet, din cauza birocrației, dar cred că după victorie vom fi în NATO”.

Rusia dorește negocieri cu Ucraina, Zelenski exclude varianta

Prin vocea ministrul adjunct de Externe, Serghei Verșinin, Rusia solicită negocieri cu Ucraina.

”Clasicii spun că orice ostilități se termină cu negocieri și bineînțeles că am spus deja că vom fi pregătiți pentru astfel de negocieri, dar numai pentru negocieri fără condiții prealabile, bazate pe realitatea existentă, negocieri ținând cont de acele obiective, care au fost anunțate public de noi”, a declarat acesta, conform la Repubblica.

Volodimir Zelenski exclude însă posibilitatea negocierii cu Rusia, dorind ca parcursul Ucrainei să fie alături de NATO și UE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Românii trebuie să declare la stat. Se dă ordin în România. Se depune în termen...
Eliberarea pașaportului are noi reguli. Marea schimbare anunțată de MAI
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Câți români își vor petrece concediul „acasă”?
×